In sfarsit am ajuns si la lacul Iacobdeal.
Ajunsi acolo, si nu numai, m-am gandit sa fac si poze.
Lacul Iacobdeal |
Fosta cariera de la Turcoaia |
O mica sedita foto la iesire din Hamcearca, in drum spre Valea Fagilor.
Ramasesem fara timp, asa ca nu am mai facut poze prin Valea Fagilor, dar in schimb, am facut un mic popas langa lacul Horia
In sfarsit ne apropiem.
Turcoia jos in vale.
Cateva poze si la vechea Cariera Turcoaia.
Si intr-un final am ajuns la lacul Iacobdeal.
Cam scurta excursia, dar a meritat.
Lacul Iacobdeal numit de localnici “La fantana” este un lac antropic, format intr-o cuveta rezultata din extragerea granitului. Se afla pe raza comunei Turcoaia, intr-o fosta cariera de piatra de pe dealul Iacobdeal.
Accesul spre lac, din DN22D Macin-Cerna, spre comuna Turcoaia pe DJ222H 2,5 km pana la intersectie, apoi spre stanga aproximativ 3 km. De aici (lacul nu este vizibil) inca 200 metri la dreapta pe un drum local care urca usor.
Punct de reper: drumul care urmeaza dupa constructiile dezafectate ale fostei cariere.
Lacul poate fi inclus in aria obiectivelor turistice ale Muntilor Macinului, datorita modului sau de formare, unic in tara.
Zona acoperita cu apa a fost un punct de extractie a unui granit foarte dur. Prin exploatarea rocii din cariera s-a ajuns in adancul masivului granitic, atingandu-se un filon feldspatic, greu de prelucrat. De aici necesitatea excavarii a doua galerii in masa pietroasa. In timpul lucrarilor, prin dinamitare, a fost eliberat un strat acviver cu debit bogat, aflat sub presiune, care a rabufnit in lungul excavatiilor, umplandu-le cu apa care, apoi s-a revarsat ocupand cuveta carierei.
“La fantana” este un lac care nu are legatura cu nici o alta unitate acvatica. In el nu se varsa nici o apa curgatoare si nu are nici un canal de scurgere spre Dunare. Roca granitica care il inconjoara, ii confera un aspect de “caldare” asemanatoare unui lac glaciar.
Alimentarea lacului cu apa are doua cai: subterana, din izvoare al caror numar nu este cunoscut; de la suprafata, din precipitatii (ploi, topirea zapezii). Volumul apei din lac este influentat de climatul arid si de aportul de apa venit din izvoare. Nivelul apei determina adancimea, estimata la peste 20 metri, si suprafata care la nivel maxim poate ajunge pana la un ha.
Roca granitica pe care s-a format, alcatuita din cuart, feldspat si mica, dar si cu un oarecare continut de radon, face ca apa lacului sa aiba o radioactivitate ceva mai ridicata, astfel ca elementele ce constituie vegetatia si fauna acvatica sunt sarace. Desi se afla in apropierea Dunarii, aici nu creste stuful, papura, pipirigul sau lintita iar fauna piscicola este redusa, in ciuda faptului ca popularile cu peste au fost facute in mod repetat. In lac si imprejurul lui nu exista broaste.
Lacul are maluri din piatra, cu pereti abrupti de granit, sau cu pamant amestecat cu pietris fin. Malul stancos este strabatut de o grota care ajunge pana la apa. Exploatarile vechi de piatra care il inconjoara si vegetatia saraca de stepa, creaza un peisaj auster in contrast cu lipezimea apei si culoarea sa verde-smarald.
Unii localnicii adapa aici vitele si oile, iar vara, oamenii vin la scaldat, folosind promotoriul stancos pentru sarituri. Lacul este concesionat, pescuitul fiind interzis.